Moartea protestantului

Balada

Cunigunda e geloasa:

Eginhardt intarziaza -;

Iata-a diminetei raza

Ce senina si frumoasa!

Un cal roib in vale paste,

Este calul favorit,

Deselat si obosit -;

Ce idee neagra naste!?

Cunigunda e femeie -;

Ah! ce gand ingrozitor!

Vrun catolic? Un omor?

Un duel? A! ce idee!

Ea scoboara trepte-trepte,

Dusa de-un funebru gand

Si pe Dumnezeu rugand:

„Doamne sfinte! Doamne drepte!”

Din donjon pana-n devale

E o cale-atat de lunga!

Cand, sarmana! O s-ajunga

Tinta pasurilor sale?

A sosit acum la poarta:

„Hai! deschide! nu ma tine!”

Poarta scartaie-n tatane -;

A iesit A! cruda soarta!

Iata calulUnde-i dansul?

E lungit mai la o parte:

Moartea! moartea ii desparte

Si, gandind, o umfla plansul.

„Eginhardt al meu! viteze!

Daca tu esti mort -; vorbeste!

Inima mi se topeste

Poate-a ta sa ma tradeze?”

Plange Cunigunda vasnic

Si-l mangaie pe viteaz

Si-l saruta pe obraz,

Cand, deodata, striga strasnic

Eginhardt cel elegant:

„Noch a’ Krieg’l, repetir:

Aber nicht vo Bragadir!

Luther!! Ich bin protestant!”axvi