Balada
Cunigunda e geloasa:
Eginhardt intarziaza -;
Iata-a diminetei raza
Ce senina si frumoasa!
Un cal roib in vale paste,
Este calul favorit,
Deselat si obosit -;
Ce idee neagra naste!?
Cunigunda e femeie -;
Ah! ce gand ingrozitor!
Vrun catolic? Un omor?
Un duel? A! ce idee!
Ea scoboara trepte-trepte,
Dusa de-un funebru gand
Si pe Dumnezeu rugand:
„Doamne sfinte! Doamne drepte!”
Din donjon pana-n devale
E o cale-atat de lunga!
Cand, sarmana! O s-ajunga
Tinta pasurilor sale?
A sosit acum la poarta:
„Hai! deschide! nu ma tine!”
Poarta scartaie-n tatane -;
A iesit A! cruda soarta!
Iata calulUnde-i dansul?
E lungit mai la o parte:
Moartea! moartea ii desparte
Si, gandind, o umfla plansul.
„Eginhardt al meu! viteze!
Daca tu esti mort -; vorbeste!
Inima mi se topeste
Poate-a ta sa ma tradeze?”
Plange Cunigunda vasnic
Si-l mangaie pe viteaz
Si-l saruta pe obraz,
Cand, deodata, striga strasnic
Eginhardt cel elegant:
„Noch a’ Krieg’l, repetir:
Aber nicht vo Bragadir!
Luther!! Ich bin protestant!”axvi