| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Intunericul si poetul de Mihai Eminescu ĪNTUNERICUL Tu care treci prin lume străin şi efemer, Cu sufletu-n lumină, cu gāndurile-n cer, Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Politica si cultura
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Ion Luca Caragiale
|
|||
| [1896] | |||
|
|
|||
| Principiul nationalitatilor este o inovatie politica a veacului nostru, pe care noi, popoarele mici, nu o putem aplauda cu prisos. Acestei inovatiuni, inspirate de cea mai inalta echitate din partea statelor mari, se datoreste existenta statelor mici deja independente. Astfel, fizionomia unei importante regiuni a continentului s-a schimbat intr-o jumatate de secul ca prin minune. Parintii nostri ne spun prapastii de necrezut despre starea vietii publice in tineretea lor, parca ne-ar povesti lucruri de acum cinci sute de ani; oameni inca tineri isi aduc bine aminte de vremea copilariei lor, cand nu se pomenea de drumuri-de-fier si cand numai doua-trei orase din tara erau luminate in centru cu luminari de seu si cu opaite de pacura. Acum, in urma, un imparat venerabil ne face onoarea unei vizite oficiale, si nu-i vine sa-si creaza ochilor cand vede infatisarea stralucitoare a tanarului stat roman; iar state mai batrane si puternice nu-si stapanesc expresia unei fatise invidii fata cu succesele noastre. Asta e bine; asta dovedeste netagaduit eficacitatea principiului nationalitatilor pentru propagarea civilizatiunii. Experienta facuta cu tanara Romanie va fi desigur un indemn pentru diplomatia europeana sa urmeze mai departe cu aplicarea acestui roditor principiu si intrucat priveste pe celelalte miei nationalitati, ramase inca fara stat particular. Dar, ca toate principiile, si acesta de care vorbim are un mic inconvenient, neglijabil fara-ndoiala, insa destul de caracteristic pentru a merita sa fie constatat. Constatarea aceasta ne va deslusi oarecum un fenomen ciudat in viata noastra publica, anume, lipsa aproape completa de productiuni literare si artistice de seama. In genere, statele au fost rezultatul necesar al societatilor omenesti. Societatea a fost radacina vie din care a iesit ca un rod specific statul; ea a fost temelia pe care el s-a cladit potrivit. Societatile s-au dezvoltat pe calea materiala, morala si intelectuala, dupa aptitudinile si apucaturile lor de rasa, dupa conditiile pamantului lor si dupa energia cu care au putut conserva si apara castigurile lor de orice fel. Din mersul treptat al acestei dezvoltari au rezultat incet reformele politice, prefacerile relatiilor intre statul cu asezaminte de forma fixata si societatea mergand mereu inainte. Intre deosebitele aptitudini ale societatilor, mai ales una este care ajuta foarte mult la dezvoltarea statului, adica la intarirea si prosperarea puterii publice - aptitudinea politica. Cucerirea bunurilor naturale, perfectionarea pastrarii si prefacerii acestora, inmultirea schimbului lor prin cultivarea stiintelor si artelor utile; apoi expresiunea monumentala a gandirilor, conceptiunilor si simtirilor intime si sociale prin cultivarea literelor, artelor frumoase si filosofiei - cu un cuvant, tot ce constituie patrimoniul civilizatiei, ridicat la cea mai inalta treapta si ajutat totodata de o vitejie tot asa de clasica si de uimitoare ca si geniul ei, nu i-a fost de ajuna unei societati, poate cea mai stralucita intre toate, pentru a-si constitui, macar in culmea infloririi sale, un stat catusi de putin durabil, necum covarsitor. Si cat a fost de mare acea societate o vedem asta peste atatea veacuri de la disparitia ei, si o vor vedea inca veacurile uimite si dominate de spiritul ei fara seaman, de conceptia ei magistrala, de operele ei cari-si bat joc cu mandra liniste de puterea lui Kronos. Se poate deci o societate mareata fara stat puternic; dar stat fara societate - mai greu. intr-o vreme, Alexandru Machedon, pornind din dreapta Adriaticei catre rasarit si inaintand ca un vartej luminos, bate pe mintosii greci, nimiceste pe trufasul Darie al persilor, ingenunche la supunere pe marele Por-imparat de la Indii si strabate triumfator Asia si Africa, poruncind sa se ridice de la Indus, pe drumu-i, si pana la templul lui Amon din intrarea pustiului Saharei saptezeci de cetati. Tot in aceeasi vreme, de-a stanga Adriaticei, spre apus, mica republica a Romei incepe a cuceri cu lupte indaratnice peninsula italica. De o parte, catre rasarit, un om cu cativa soti, fara o societate, facea in cincisprezece ani o imparatie uriasa; de alta parte, catre apus, o societate intemeia incet-incet un stat. Praful s-a ales de imparatia lui Alexandru in cativa ani; iar mica republica a crescut mereu pana ce a ajuns cea mai formidabila si mai durabila imparatie din cate au statut si poate vor mai sta vreodata pe pamant. Noi, cestia chemati grabnic la viata de stat prin instaurarea principiului nationalitatilor, ne gasim astazi, si fireste trebuie sa fim mandri de aceasta, cam in situatia lui Alexandru Machedon - am zis cam, fiindca este o mica deosebire: pe cata vreme vartejul produs de acesta a fost extensiv, vartejul nostru este intensiv; cum am zice, Alexandru a ametit o lume ca trombele si ciclonii calatori, iar noi ne ametim singuri ca dervisii invartitori. Fireste. Statul tanar, infiintat dupa imprejurari, are nevoie grabnica de o societate. Statul improvizat, in loc de a fi forma de echilibru al fortelor sociale la un moment dat, cauta sa fie fondul si izvorul nascator al acelor forte. De unde statul ar trebui sa fie rezultatul natural al societatii, ne pomenim ca societatea trebuie sa fie produsul artificial al statului. Statul improvizat, simtind ca paseste in gol, are nevoie numaidecat de un razim pe ce sa-si puna piciorul; ii trebuie neaparat o societate, pentru linistea lui, pentru asigurarea fata cu el insusi ca existenta lui are o ratiune mai temeinica decat norocul, poate necredincios, al catorva momente. Neavand, asadar, pe cine sa-i impuna lui reforme, se gandeste el mereu la dansele; neavand o societate care sa-i ceara ceva dupa nevoile ei, inchipuieste el niste nevoi sociale carora le decreteaza pe dibuite satisfacerea. El tot spera si nu oboseste a spera ca va face sa rezulte de la dansul o societate. Trebuie sa marturisim ca statul acesta are aci o sarcina titanica, insa, deocamdata, nu chiar imposibila. Cucerirea bunurilor naturale, perfectionarea pastrarii si prefacerii acestora, multiplicarea schimbului, toate acestea cu staruinta, cu rabdare, cu autoritate brutala cand nu merge altfel, se pot decreta si infiinta. O imitare metodica a modelelor si formulelor existente in lumea civilizata, cum am zice, o contrafacere mai mult sau mai putin dibace a aparatului material, poate da rezultate similare daca nu egale, adesea destul de fericite. Cum am zis, sarcina statului pe terenul asa-numitului progres material este titanica; dar comunicarea, astazi asa de comoda, cu civilizatiunea societatilor infloritoare usureaza mult acea sarcina. Fabrici, mine, cai ferate, poduri, vapoare, baloane, armata, fortificatii - se prea poate: modele sunt destule, formulele gata si contrafacerea e totdauna sigura de aplauze. Europa e un vast teatru cu o mai vasta claca: ar fi prea simplu acel ce da o suta de ace cu gamalie sa nu aplaude pe cel de la care ia in schimb o banita de grau. Fireste ca e mai minunat si merita mai multa admiratie acel ce inghite o suta de ace de gamalie fara nevoie decat acel ce de foame mananca o banita de pane. Unde insa sarguinta statului de a infiinta in pripa o societate devine nu imposibila, ci chiar de-a dreptul absurda; este pe terenul moral si intelectual. Statul poate decreta, si face sa se execute inca trei poduri pe Dunare, treizeci de vapoare pe mare, trei sute de mii de armata si asa mai departe; asta se poate; dar arta, literatura, filosofie! Pentru aceste productiuni ale spiritului omenesc trebuie - ceva mai mult decat un stat politic - o societate asezata de pe vremuri. O asa societate, in urma prefacerilor politice din Europa in secolul acesta, nu o avem. La noi n-avem azi decat o stransura de lume din ce in ce mai mare, mai impestritata si mai eterogena. Aceasta stransura de navala, care-si schimba fizionomia in fiece zi, care n-are nici o nevoie mai presus de cele individuale, care nu poate avea o traditie, si, prin urmare, in nici o imprejurare unitate de gandire si de simtire, este departe de a fi ceea ce se intelege prin cuvintele "societate asezata". Lumea aceasta se aseamana cu un vast balci, in care totul e improvizat, totul trecator, nimic infiintat de-a binele, nimic durabil. in balciuri se ridica barace subrede, pentru timp foarte marginit, nu monumente durabile, cari sa mai ramana si sa foloseasca si altora decat acelor ce le-au ridicat. Arta, literatura, filosofie - astea sunt monumente pe cari nici nu poate, nici n-ar avea de ce sa le ridice o lume cum e cea de astazi la noi. Faptul ca la noi statul este aproape totul si societatea aproape nimica are o consecinta foarte pagubitoare pentru cultivarea chiar intamplatoare a artelor si literelor. E adevarat, dupa cum am spus, ca, in loc de societate asezata si-nchegata, n-avem decat o lume de stransura, care isi schimba in fiece zi fizionomia, care nu poate avea porniri mai presus de cele strict utilitare, care nu poate avea traditie nici unitate de gandiri si de simtiri. Cu toate astea, aceasta lume de stransura misuna aci d-asupra unui element etnic hotarat. Sub tot acest Babei, exista o limba romaneasca, care-si are geniul ei; sub toata aceasta vuitoare vecinie miscatoare, exista un popor statornic, care-si are calitatile si defectele lui specifice, bunul lui simt, o istorie plina de suferinte, nevoi, simtiri si gandiri proprii. De ce, din straturile acestui popor, nu s-ar putea ivi din cand in cand unele inteligente deosebite, cari sa dea expresie monumentala acelor nevoi, simtiri si gandiri proprii? De ce, chiar din lumea de stransura de asa diverse proveniente, care misuna d-asupra poporului, nu s-ar gasi arareori si individualitati de o provenienta mai aleasa si mai nobila, care sa se insufle de la acele nevoi, simtiri si gandiri ale poporului, si, patrunzandu-se de geniul acestuia, sa-i ilustreze frumoasa limba? De ce se-ntampla asa de rar in literatura, caci de artele celelalte nici vorba nu poate fi, o productie de seama? De ce? Am spus-o de la inceput. Statul are aci greaua sarcina de a forma o societate. Pentru indeplinirea acestei sarcini, el are nevoie de un puternic aparat politic, pe care trebuie sa-l sustina si sa-l intareasca in fiece moment. El cheama la sine toate inteligentele, si niciodata n-are destule; orice inteligenta trebuie absorbita in aceasta vasta intreprindere a statului. De aci rezulta importanta exclusiva a politicii la noi: viata noastra publica nici nu are o alta arena. O capodopera, un monument, presupunand ca ele ar rasari asa ca prin minune din pamant, n-ar avea puterea sa miste catusi de putin spiritul public, absorbit cu totul de rezultatul unor alegeri partiale din cine stie ce provincioara. Are publicul cap sa mai citeasca un roman, sa mai priveasca o pictura, sa mai asculte o tragedie cand inca nu se stie daca d. cutare sau cutare mai ramane sau nu in minister? Cate inteligente frumoase si cu adevarata vocatie artistica n-au fost injugate la carul politicii, pentru care n-aveau vocatie de loc? Poate ca nici una din acestea, multe, putine cate le avem, n-a scapat de acest jug, singurul care garanteaza sigur vreun succes si bogat si onorabil. Dar statul, desi absoarbe pentru aparatul sau politic toate inteligentele remarcabile - si, in lipsa de remarcabile, se multumeste chiar cu mai putin - intelege bine ca, voind sa improvizeze o societate, nu-i ajunge numai progresul material. El simte ca-i trebuie, ca decor de rigoare, macar semnele exterioare, aparentele unei miscari intelectuale. Atunci incep decretele absurde: institutiuni si scoli de arta, pensiuni si gratificari la literati si la artisti, premiuri academice scl., scl. Statul incurajeaza nu numai cultura rasei cavaline, incurajeaza si cultura artistilor si literatilor. El nu se margineste a institui ferme-model si pepiniere de vita americana, el instituie si teatre, si conservatoare de arta. Si se va dovedi astfel ca din pamantul manos al Romaniei rasar si cresc si talentul artistic, alaturi cu morcovul, si geniul literar, alaturi cu varza, si spiritul critic, alaturi cu brojba, si ca, precum se poate aclimata pe acest pamant vita americana, asa se pot aclimata si aptitudinile artistice. Si acelasi stat nu vede, sau se preface ca nu vede, cum ca toate inteligentele si talentele de seama nu-i sunt de ajuns pentru aparatul sau politic, darmite sa-i mai ramana si pentru activitatea extrapolitica, pentru cultivarea literelor si artelor. Astfel, cine ramane la noi sa cultive exclusiv litere sau arta? Ori tineri, cari nu au nici varsta a fi utilizati in viata publica si au inca vreme sa faca incercari puerile, asteptand inrolarea lor in aparatul politic; ori un cap lipsit cu desavarsire de sensul practic si utilitar; ori mediocritati, quasi-mteligente, pseudo-talente, ciurucuri sociale, cari sunt fericite a aduna de la banchetul stralucit al vietii publice firimituri si resturi de sosuri, in forma de mititele diurne ori sinecure, premioare, gratificatii si altele. Daca am avea o societate, cum avem si un stat - o societate care sa simta nevoie de literatura si de arta - as vrea sa vaz: statul ar mai putea sa smulga pentru aparatul sau politic toate inteligentele si talentele? De aici rezulta plangerea nedreapta pe care noi, romanii, o facem aproape in toate zilele cu atata usuratate. Cand vedem ca vreo institutie nu merge bine, nu-si atinge scopul sau nu prospereaza, atunci n-avem decat un strigat: Nu merge! pentru ca si in aceasta institutie se face politica. Daca nu s-ar amesteca politica, ar merge. Cum vrei sa mearga daca si aci se amesteca politica? La prima vedere, ar parea ca e drept. De exemplu, se infiinteaza o institutiune savanta cu anumite scopuri de cercetari si de studii stiintifice. Numaidecat pun mana pe aceasta institutiune oamenii politici. Acestia, se-ntelege, neavand in vedere decat interesele politice, au sa le subordoneze acestora scopurile declarate ale institutiunii. Nu va mai fi vorba in randul intai de studii si de cercetari, ci de rezultatele mai mult sau mai putin favorabile pe cari partidul respectiv le poate trage, pe cale bugetara, ori pe calea satisfacerii micilor ambitiuni personale, din mersul acelei institutiuni savante. O alta institutiune se fundeaza; aceasta nu mai este savanta, ci artistica. Se fac cheltuieli insemnate, se cladeste un stralucit stabiliment anume, care este inzestrat cu mari sacrificii din partea statului si comunei. Se-ntampla si cu aceasta ce s-a intamplat si cu cealalta. Interesul artistic ramane secundar, interesul politic biruie. Oamenii politici nu pot lasa neexploatat nici acest colt rezervat artei dezinteresate: institutiunea artistica trebuie sa le caza pe mana, pentru ca sa o intrebuinteze si pe dansa, ca o arma mai mult, in scop de partid. Atunci, ce se-ntampla? Se-ntelege ca nu se poate face nici stiinta, nici arta cumsecade in tara asta; care va sa zica, numai politica! Si iar incepem cu tanguirile. Cum o sa mearga daca si aci se vara politica? Ei, iata: tanguirea asta, dupa parerea mea, este absolut nefundata. Da, politica Dar ce poftiti? Statul cheltuieste cu institutiuni savante sume destul de respectabile. Savanti - de, slava Domnului - nu prea avem, ca sa faca stiinta serioasa, afara de onorabile exceptii. Atunci, va intreb: pentru ce a mai cheltuit statul sa fundeze institutia, si pentru ce mai trece cu sfintenie paragraful ei in fiecare buget? Degeaba? Incai, daca nu se face stiinta, sa se faca macar politica, ca sa dam barem iluzia lucrului. Se cladeste un mare stabiliment artistic, un teatru, de exemplu. De ce? fiindca un stat modern are, intre alte organe de cultura, si astfel de stabilimente. Ei? cauti artisti - ia-i de unde nu sunt. iti trebuie literatura - nu exista. iti trebuie public - publicul nu vine la exhibitiile d-tale. Ce-ti mai ramane de facut in aceasta cladire pentru care ai varsat sume colosale si unde ai sa cheltuiesti anual paragrafe anume? Nu-ti ramane alta decat sa faci macar politica. Eu crez ca, in loc sa ne invinuim si sa regretam ca facem in toate si oriunde politica, din contra, ar trebui sa ne para bine si sa ne aplaudam ca o putem face asa de bine oriunde si in toate. Ce folos ar fi, neputand face stiinta si arta, sa stam cu manile-n san fara sa facem nimic. incai sa facem politica! Si, slava Domnului, cred ca nu o facem rau. |
|||
Pune poezia Politica si cultura pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |