| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Buzele mamei de Grigore Vieru Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Revansa
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Ion Luca Caragiale
|
|||
|
|
|||
| Directia Teatrului o tinea Costache Caragiale in tovarasie cu Costache Mihaileanu. lorgu Caragiale iesise din scoala de muzica a cadetilor - adica jumatate iesise si trei sferturi fusese dat afara, pentru ca nu-nvata nimica si se tinea de farse toata vremea. La scoala de muzica era profesor un popa de regiment muscal, fugit, se zicea, din tara lui, unde fusese osandit la pierderea darului. Era un popa rau si ursuz. Odata scoate pe lorgu la teorie si-l intreaba in cate feluri se duce o nota tinuta; lorgu se gandeste, se scarpina-n cap si raspunde: «Crescendo; descrescendo si ris si ras si ris» si nu mai stie. - Si ras si ris ce? intreaba popa rastit si da sa-l apuce de ureche, lorgu se fereste in laturi si raspunde: - Si rai-popa! Apoi i-a tras popa si crescendo si descrescendo si rinforzando, si l-a dat afara: si astfel se gasea acuma luat pe procopseala de frate-sau si de tovarasul acestuia, Costache Mihaileanu. in teatru avea camp deschis pentru instinctele sale de farsa la cari n-a asteptat mult ca sa le dea de lucru. intr-o seara juca directorul Mihaileanu pe un nobil cavaler ratacitor. Dupa ce-l omoara vrajmasii intr-o intalnire, fratii de arme il aduc pe nasalii, il intind pe catafalc, si amanta vine sa-l planga. Catafalcul era asezat langa fundal tocmai unde venea gaura tabloului -toate tablourile au cate o mica spartura pe unde se vede dinapoi in scena si-n public. Ce-l impinge demonul pe lorgu? Pune un ac in varful unei nuiele, vara nuiaua pan spartura perdelii si incepe sa-mboldeasca pe raposatul cavaler, pe cand il jelea atata lume adunata cu veneratie imprejurul catafalcului. «S-a stins sufletul cel mai generos, s-a oprit din bataile ei inima cea mai fidela!» se vaita amanta dezolata. lorgu ii trage cateva bolduri: raposatul sopteste: «Ce-i asta, bre? Cine-i acolo?» - S-a pierdut floarea cavalerismului! s-a frant spada cea mai nobila a mandrei Burgundii! ii adaoga un frate de arme lorgu repeta cruda jucarie; Mihaileanu, fierband: «Esti nebun? Cine-i ala? Vrei sa ma scol acum de-aici?» - Mort! mort el! Dumnezeul meu! mort! lorgu cu nuelusa iar; Mihaileanu, in culmea scrasnirii: «Cine e9 sa-l ucid cand m-oi scula! Ah! m-a omorat miselul ticalosul!» As! l-a chinuit pe raposatul pana s-a lasat perdeaua Se scoala-n sfarsit Mihaileanu turbat, alearga pe scena, afla cine fusese «miselul» si-i arde lui lorgu cu sete cateva perechi de palme de-i stramuta capriorii. Dupa aceea mai vine si celalalt director, Costache Caragiale, si-i trage altele, ca sa-i puie la loc ce-i scrantise tovarasul. lorgu le mananca si tace. Vine mai tarziu vremea sa se joace «Don Ranudo de Colibrados», o farsa de Kotzebue, foarte comica desi prea copilareasca. Don Ranudo e un «grande d'Espana» ruinat, lipit pamantului, insa tot fudul, tot tantos si plin de «morga». Odata se plimba cu nobila «dona» de Colibrados, ligniti amandoi de foame pan satul vasalilor lui, si intalneste pe unul stand pe camp la gustare. il intreaba: - Ma, taranoiule, ce faci tu acolo? Taranul se inchina pana la pamant: - Gustam si eu ceva, stapane. - Ce gustai, mai? - Niste branza, Maria-Ta. - Ce fel de branza? ia sa vaz si eu ce fel de branza Stii, nobila mea consoarta, ca mancarile badaranilor astora au cateodata gust bun, mai ales dupa plimbare. Ia sa-ti vaz branza, mocofane!». Taranul le da atunci o bucata din desaga lui, iar nobilii trebuie sa o smuceasca repede si s-o manance cu mare lacomie. Costache lihaileanu (don Ranudo) era foarte gretos: te miri din ce i se apleca; e aceea, cand avea sa manance ceva in scena, isi aducea bucatica lui e acasa, lorgu ii zice directorului, care uitase de mult istoria cu acul: - Nene Costache, da-mi mie sa joc pe taranul. - Bine; ia-l. La reprezentatie, Mihaileanu ii da o bucata frumoasa de cas sa-l iba in desaga. lorgu insa in scena mananca el casul si-i da in loc un ocolos de lumanare de seu cu fitil cu tot tavalit in razatura de sapun i acoperit cu praf de tibisir. Cat era de flamand nobilul hidalgo, de muscat a muscat-o, dar i-a putut-o inghiti branza badaranului. |
|||
Pune poezia Revansa pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |