| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Intunericul si poetul de Mihai Eminescu ĪNTUNERICUL Tu care treci prin lume străin şi efemer, Cu sufletu-n lumină, cu gāndurile-n cer, Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Ruy blas
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Ion Luca Caragiale
|
|||
| Reprezentatia marti 17 octombrie [1878] | |||
|
|
|||
| Pe cine sa laudam? cui sa-i multumim pentru placerea la care am fost partasi in seara aceasta? Locul intai s-ar cuveni aceluia care a urzit ideea acestei reprezentatiuni si dupa indelungata lucrare a ajuns sa vaza opera genialului poet francez varsata in cea mai amagitoare limba romaneasca. Maiestrul traducator nu si-a pus insa numele pe afis; se vede ca nu ravneste la cuvintele noastre de lauda; se vede ca e multumit de multumirea publicului; se vede ca mai mult doreste sa faca inainte de a zice: "Am facut eu insumi!" Ne marginim deci a-i dori noroc la alegere si spor la lucru. Punem in locul intai directia teatrului, care a stiut sa puie scena romana pe calea artei adevarate si sa dovedeasca tutulor ca, la urma urmelor, este cu putinta ca si teatrul roman sa-si gaseasca public in capitala Romaniei. Nu vom uita pe aceia cari au stat de paza la altarul Thaliei romane in timpul cand toata lumea il parasise; nu vom trece cu vederea dreptul de vechime al acelor actori, ocarati poate, care au stat la locul lor si atunci cand aproape nimeni nu mai venea sa-i asculte; nu vom micsora meritul acelora care, lipsiti de povata binevoitoare si de sprijinul publicului, s-au jertfit pe sine din iubire pentru arta dramatica; nu vom uita, in sfarsit, nici pe aceia care au voit sa faca mult bine, dar n-au izbutit decat a pregati izbutirea urmasilor lor in lucrare: nu vorbim insa de cele petrecute, ci de cele ce se petrec; nu voim sa dam rasplata, ci ne bucuram de succesul zilei de astazi, si pentru aceea ne marginim a lauda punerea in scena a tragediei Ruy Blas. Ruy Blas insemneaza o noua epoca in viata teatrului roman. Lucrarea inceputa acum cativa ani pentru regenerarea teatrului roman, sprijinita de scoala dramatica a d-lui Yelescu1, ajunge in Ruy Blas la cel dintai succes deplin. intorcandu-se dupa reprezentatie acasa, chiar si pizmasul a trebuit sa-si zica: "in sfarsit, bine". Tocmai "bine" nu a fost reprezentatia tragediei Ruy B/as; a fost, insa, mai presus de asteptarea celor ce cunosc teatrul nostru. Vedem, in sfarsit, o impartire de roluri potrivita cu aplecarile firesti ale deosebitilor actori; vedem actori care si-au invatat si studiat rolurile; vedem oameni care graiesc in o limba frumoasa si rostesc cuvintele limpede si raspicat, incat auzul nu pierde un singur sunet; vedem, mai presus de toate, actori tineri, vestea unui viitor mangaieios. Despre Iulian si Mateescu nu vom vorbi. Oricine ii stia mai presus de rolurile pe care le aveau in Ruy Blas, si nimeni nu se indoia ca vor da stralucire hainelor in care se imbraca. Nu putem, insa, trece cu vederea ca este un actor roman facut oarecum anume pentru rolul lui Don Guritano, atat de binecunoscutul Chicicovici, Hagiescu2. Nu voim sa zicem ca Hagiescu juca mai bine ori mai rau decat Iulian; constatam numai cu viua parere de rau ca el lipseste din pleiada tinerilor actori ai capitalei. Pentru ce lipseste nu stim. Destul ca aceasta lipsa este o pierdere pentru public, pentru teatru si chiar pentru d. Hagiescu insusi: publicul capitalei a pierdut un actor pe care-l privea cu placere; teatrul a pierdut o putere pretioasa si partea de public ce-si avea pe Hagiescu de actor predilect; iara pentru d. Hagiescu nu este si nu poate sa fie indiferent daca joaca alaturea cu semenii sai ori cu altii. Patru sunt care au fost in Ruy Blas mai presus de asteptarea publicului: d-soara Vasilescu, d. Velescu si d. Petrescu, apoi d. Manolescu. Un dar se parea ca-i lipseste d-soarei Vasilescu; intocmai ca d-lor Velescu si Petrescu: mladiosia. Si in adevar in actul II d-soara Vasilescu abia putea sa poarte rolul reginei, care, indeosebi in acest act, e foarte greu, fiindca nu e tocmai bine scris. in actul V ne-am incredintat, insa, ca d-soara Vasilescu este o actrita care stie sa fie purtata de rolul ei fara sa-si piarza stapanirea de sine. Tot astfel, d. Petrescu la inceput nu se misca decat foarte anevoie, dar in actul al treilea si de aici inainte ne-a incredintat ca sunt roluri pe care poate sa le joace spre deplina multumire a privitorilor, si nu putem decat sa ne bucuram de progresul despre care a dat dovada in rolul lui Salust. Despre d. Velescu ce sa mai zicem!? Toate sunt in lumea aceasta cu putinta. Erau odata oameni care il luau drept un actor imposibil: acum insa trebuie sa ne inchinam cu totii inaintea unui succes adevarat. Don Cesar de la inceput pana in sfarsit a iesit de minune. Dar greutatea intregei reprezentatiuni era asezata pe umerii unui tanar cu o voce moale, simpatica si aproape copilareasca. Ruy Blas! Ce are a face Ruy Blas cu aceasta faptura atat de mladioasa si oarecum frageda? Cand intra in scena, Manolescu ne face impresia unui baiat care voieste sa poarte sarcina titanilor, si il vedem parca strivindu-se sub greutatea pe care o poarta. E prea tanar Manolescu pentru rolul unui om care, dupa ce a vanturat tara, se pune sa reintemeieze o imparatie surpata. S-ar putea face mai batran, dar vocea il vinde; in zadar pune mustata groasa, caci tot flacaiandru ramane. Aceasta nu e vina actorului, e insa un lucru pe care nu trebuie sa-l trecem cu vederea cand judecam despre efectul si valoarea jocului. Jocul, fie cat de frumos, daca nu e tocmai potrivit, multora le pare gresit. Niciodata nu s-a pomenit un actor, roman care sa zica versurile atat de bine ca Manolescu si, daca e vorba, pizmuim pe d. Olanescu de multumirea pe care trebuie s-o fi avut auzindu-si versurile zise de Manolescu. Cand Manolescu le zice, ele curg ca izvorul limpede, incat nu o silaba, nu un sunet, dar un hiat nu se pierde, si urechea ramane amagita de placuta insirare a sunetelor. Astfel, cand tirada lunga din actul al treilea se sfarseste, auzitorii constata cu parere de rau ca a fost prea scurta. Gesturile si mimica d-lui Manolescu nu-i sunt mai prejos de avantul si claritatea dictiunei. Fiestecare moment in parte e desavarsit, ori cel putin destul de aproape de desavarsire. Dar este un lucru pe care junele nostru trebuie sa-l invete: stapanirea de sine. Nu stie sa menajeze efectele; o ia prea repede si cu prea mult zel de la inceput; isi cheltuieste toate puterile inainte de vreme, si pentru aceea intregul joc face impresia unui lucru resfirat si lipsit de unitate. Ce frumos e inceputul actului intai! Pe la sfarsit insa el cade, si nu cade fiindca actorul joaca in urma cu mai putin avant, ci fiindca isi daduse prea mult avant la inceput. incepand de la actul al treilea, Manolescu isi poarta apoi rolul cu maiestrie si il duce, radicandu-se; mereu, pana in actul V, cand pare obosit, si tocmai prin aceasta produce un efect puternic. Scena intre regina, Salust si Ruy Blas este cea mai bine jucata dintre toate, si indeosebi d. Manolescu in aceasta scena ni se dovedeste de un actor cu talente extraordinare. Tocmai, insa, bunul cumpat cu care il vedem jucand in acest act da intregei scene o deosebita inaltime estetica. Legea artistului trebuie sa fie stapanirea asupra pasiunilor pe care le infatiseaza. |
|||
Pune poezia Ruy blas pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |