| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
In vie de Tudor Vianu Eu vin la tine-n vie : te rog sa ma primesti. Iti voi culege via si-ti voi propti butucii, Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Saloanele noastre
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Ion Luca Caragiale
|
|||
|
|
|||
| Ca toti aceia cari nu se pricep mult la arta, dar cari o iubesc si mai ales simt in pieptul lor batand o inima de roman, le-am vizitat amandoua saloanele noastre. Cititorul sa nu s-astepte cumva la o dare de seama amanuntita asupra acestor exibitiuni de arta, cari, trebuie sa marturisesc, au covarsit puterea mea de judecata. Am vazut amandoua saloanele si sunt inca ametit de impresia adanca ce mi-au lasat-o: o asa ciudata oboseala, o asa discordare nespusa n-am mai simtit de cand am vizitat galeria din Florenza - tot astfel pe munte simti ameteala deopotriva si la urcus spre varfuri, si la coboras spre poale; aceeasi clatinare, aceeasi pierdere stranie te coprinde si aplecandu-ti privirile spre valea intunecata, ca si ridicandu-le spre bolta albastra. Adancimea ne afecteaza ca si inaltimea. Peste putinta de spus ce am vazut, si-n orice caz de necrezut chiar daca as spune. Cele doua saloane, copii ai aceleiasi patrii, in lupta fratricida, sunt asezate fata-n fata pe strada Franklin. Ele-si indrepteaza unul altuia cu multa bravura sulitele a mai multor perechi de steaguri tricolore: razboiul civil este deschis. Sunt deopotriva de puternice amandoua factiunile, si astfel nu se poate sti cu siguranta care din doua va birui pana la urma. Desi egal de inzestrate, fiecare se bucura de deosebite calitati specifice. Asa, de exemplu, salonul oficial de la Ateneu are mai multa incapere si nu plateste chirie, pe cata vreme al independentilor plateste chirie si are o incapere foarte stramta. Asta ne aminteste pe departe vorba inteleptului care-si facuse o locuinta din cale-afara neincapatoare; un cunoscut observandu-i asta, inteleptul i-a raspuns. "De ar da zeii sa fie plina de prietini!" in cazul nostru, prietinii ar fi . zugraviti: suntj,ucrari de arta celebre cari pot incapea si intr-un buzunar; - pentru a arata halul in care poate ajunge o arta, nu e nevoie numaidecat de o hala. Dar, desi asa de stramt, salonul independentilor are in lupta o arma taioasa si inveninata - ridiculul e si el un venin - este caricatura foarte reusita a prezidentului de peste drum, o tema cu multe variatiuni, care de care mai picante. Se zice ca asta afecteaza destul de adanc pe venerabilul cap al scoalei clasice. Da, insa independentii nu stiu ca oficialii sa faca onorurile casei lor, precum stie sa le faca dincolo tanarul si simpaticul meu amic Juan Alpar (lancu Paraschivescu), supranumit, cu drept cuvant, Rafael al peizajului. Nici unul de la independenti nu se pricepe sa explice ca Alpar vizitatorilor continutul si intelesul tablourilor, explicatie asa de indispensabila in toate artele, mai ales in pictura, si mai cu seama la nud si la portret, unde privitorul trebuie sa fie prealabil cat se poate de mai bine informat si lamurit, atat asupra varstei persoanei zugravite, cat ai asupra sexului celui ce a zugravit-o. Ei! un Alpar lipseste la disidenti. Da; dar, in schimb, la acestia se poate vedea portretul doamnei C*** si apoi o Juna Orientala, doua panze cari parca n-ar avea absoluta nevoie de explicatie. Aci arta picturii pare ca ar fi voit sa scuture jugul artei oratorice, si astfel a cercat, prin spirit de revolta, a se scuti de concursul amabil al oricarei explicatiuni. Da; dar la Ateneu mai este si o alta distractie pentru public: sunt niste zugravi prosti - straini, probabil - nu dintre "artistii nostri in viata", cari lucreaza decoratiile emiciclului adaos de curand la vechea cladire. Calare pe schelele lor spanzurate sus, in bluzele lor pestritate de stropi de toate nuantele posibile si imposibile, ei lucreaza cu multa indemanare si cu mult gust, si, lucrand migalos, canta vesele cantece. Mai ales vocea aceluia ce poleia alaltaieri capitelul de stuc al unei coloane de simili-marmor de la galeria superioara are un timbru barbatesc, clar si foarte simpatic. Am plecat ochii in jos si, coprins deodata de un sentiment de dor indepartat pentru Florenza, l-am ascultat cu deosebita placere. Tot asa am auzit odata pe un zidar cantand, pe cand astupa niste crapaturi in Galeria Pitti. Acesta de la Ateneu, e drept, mai are in favoarea sa si rezonanta excelenta a emiciclului - cu toate calculele-i pozitive, se-ntampla si unui arhitect sa greseasca. Da, insa, in schimb, la independentii din fata "Fumatul nu este oprit"; si, in vremea noastra democratica, asta e mult pentru un salon, lata deosebirile fundamentale intre cele doua saloane inimice. Afara de aceasta, amandoua seamana, asa ca nu stim daca la anul, continuand animozitatea intre cele doua scoale, nu ne-om pomeni ca una, in necazul celeilalte, isi aseaza de^a-ndoasele panzele - adica de-a-ndoasele nu panzele, ci asezarea In sfarsit, m-am incurcat; nu vreau sa zic nici asezarea, caci, cu explicatiunile lui Alpar, ar trece poate si asta - de-a-ndoasele nu panzele, ci saloanele: independentii sa-si aseze panzele in Ateneu, iar clasicii, peste drum; da, decat publicul el n-ar trebui sa stie nimic de asta. Treceam odata prin tunelurile dintre Comarnic si Sinaia, si, fireste, in vagon, fiecare n-a lipsit sa spuna cat de mari sunt prin strainatate tunelurile cari au fost avut onoarea sa fie trecute de dansul. Eu eram la descriptia celebrului St.-Gothard, si vream, cu datele pozitive ale lui Baedeker, sa minunez pe o cocoana cu care stam foarte aproape: "Doamna mea, astea sunt tuneluri? sa vezi la St.-Gothard: trei sferturi de posta! o jumatate de ceas umbli pe sub pamant! inchipuieste-ti!" Doamna imi arunca un zambet indicibil de inteligenta; iar un batran patriot, incantat de progresele Romaniei, ma intrerupse: "Ia nu mai tot laudati pe straini; pentru o tara mica cum e a noastra e deja destul de frumos si astea cate le avem!" Oricum, avem doua saloane: pentru o tara mica cum e a noastra e deja destul de frumos! in palatul Ateneului sunt deschise astazi doua expozitiuni de pictura - de o parte, mai multi tineri artisti, de alta, unul singur, d. Simonidi. E un mare curaj sa se expuna cineva cand merge in corpore, cu atat mai mare in cazul artistic de fata cu cat in corpore poti trece neluat in seama; dar, desigur, culmea curajului o atingi cand te expui singur, si acesta este marele merit al d-lui Simonidi. Dar curajul in arta ne poate adeseaori duce prea departe - de exemplu, la o revolta fatise contra desenului. Iata un Mitridate al carui cap este de doua ori mai mare decat ar trebui sa fie. Asta nu face nimic, de vreme ce avem, la treptele pe cari si-a dat sfarsitul stralucitul rex ponticus, o sclava de doua ori mai mica decat impuneau exigentele planului intai. O mana prea lunga; da, dar e compensata de un picior prea scurt Armonia - asta este marele secret al artei. S-apoi culorile! trebuie sa tinem seama de culori. Este un fel de vanat, un vanat care spune multe, un vanat care domina in totul, un vanat fundamental, un vanat care este un gand - o idee! O dama e cuprinsa de amor - se face vanata la fata; un soare apune vanat ca un vis poetic; sau, ca o inspiratie, rasare iar vanat. Apoi, soldati vineti, ape vinete, trandafiri vineti, sfinte, pisici, scaune, sabii - toate vinete. Iata ce ar putea inspira celor de dincolo o invidie vanata, daca ei n-ar inota, in mijlocul unei gradini pline de flori si de fructe, intr-un verde plin de speranta. Intrand in salon, esti rapit, ca roman, de un farmec nedescriptibil, si, fara voie, apucat de un dor vag al crangurilor si muscelelor patriei, al acelor locuri pitoresti, incepi sa fredonezi olteneste: "verde, verde si iar verde!" Aci nu mai e vanat, e verde: apele verzi, copiii verzi, damele verzi, casele verzi si fructele verzi - e o teribila strepezeala de dinti! in mijlocul acestor verdeturi, sta culcata intr-o poza foarte intima o driada de marmura - o bucata destul de mestesugit taiata a lui St. Marceaux, un sculptor francez, 1893. Driada e foarte bine - chiar prea bine - hranita; ea are carnuri foarte prea bogate, si, culcata cu spatele foarte prea sus, isi ascunde obrazul cu mainile in iarba: face bine; goala cum e, are unde rosi chiar daca-si ascunde fata. Dar - o executie onesta. O privire singura e de-ajuns ochiului deprins ca sa se repause de atata verdeata: caldura, ce lipseste-n crangurile verzi, se poate obtine de la o marmora alba. E un moment de repaus binefacator in mijlocul vertiginoasei calatorii prin atatea si atatea peizajuri de uscat si de mare Si e stiut ca raul de mare e un simptom alarmant tocmai pe uscat. Nu consiliez pe nimeni sa stea multa vreme intr-un salon unde verdele stapaneste cu atata tiranie; poate iesi peste un ceas cu sufletul coclit. Si - pentru un suflet - cocleala este de mii de ori mai pernicioasa decat pentru stomac. Luati, de exemplu, un individ si dati-i sa manance bucate coclite: simptomele alarmante incep indata - dar lapte, mult lapte poate sa-l reintoarca la hotarari mai bune pentru familia sa. Dar ia sa vedem pe omul al carui suflec a fost odata saturat ca al meu de cocleala: acela e un om pierdut - nici un antidot nu-l mai poate readuce la stima artei nationale. Si asta este foarte rau; pentru ca e curios lucru cu scoalele de pictura. Scolile italiene, de exemplu, si germane, cea olandeza, cea spaniola n-au nevoie de loc de stima; tot asemenea si scoala franceza. Ei! iata o exceptie, onorabila desigur - si trebuie sa fim mandri de aceasta - scoala romana. Scoala romana, mai independenta decat toate celelalte, rupe cu traditia si vine - verde, galbena sau vanata, indiferent de coloare - sa ne spuna hotarat: Arta romana e mai presus de mijloacele vechi; ea renunta, in secolul nostru de libertate, la mijloacele tiranice; ea nu voieste sa se impuna - ea are nevoie, mare nevoie de stima Stima - iata ce doreste arta romana. A venit, crez si eu, momentul, in fine, ca romanii nostri sa arate ca pot avea stima pentru arta precum totdeuna au aratat ca au arta pentru stima. Sa fim romani! Sa nu uitam deci niciodata a canta, fiind vorba de arta romana: verde, verde si iar verde chiar cand e vanat. * De doua ori am avut imprudenta sa vizitez saloanele artistilor in viata, fara sa ma pricep, dupa cum mi-au afirmat dansii, catusi de putin la arta. Dar imprudenta mea nu s-a marginit numai la atata: am mers mai departe - mi-am spus parerea, neautorizata, asupra unor opere pe cari nu le stiam gusta. De exemplu, mie mi se parea straniu lucru sa vaz o capra verde si o orfana albastra. Ei! n-aveam dreptate, ma grabesc a marturisi. Suni capre si mai verzi si martire si mai albastre decat acele pe cari le-am admirat anii trecuti. Afara de asta, precum am aflat acum, in urma. "despre colori" nu se discuta. Colorile sunt o simpla inchipuire i ochilor nostri; colorile nu exista in natura, exista numai si numai ir ochii nostri. Atunci, daca nu exista in natura, pentru ce o orfana n-ai fi tot asa de usor albastra precum poate fi blonda sau bruna? pentru c( o capra sa nu poata fi si verde daca poate fi roaiba? Am fost apoi ratacit si in alta privinta. Mi se parea ciudat cum ui gade, care se afla la patru pasi departe de victima, o poate apuca cu ( mana sigura de ceafa; fiindca, pana atuncea, stiam ca astfel de tour. de force numai un copil de tata, si inca numai in varsta de trei-patn luni, indrazneste sa-ncerce. in adevar, un copil intinde mana-nevinovata sa apuce o jucarie sau orice obiect ce-l intereseaza, situat la o distanta absurda. Pana aici, ati crede ca aveam dreptate. Ei bine, nu. Dup explicatia artistilor nostri, am vazut ca eram in mare gresala: ceea ce |
|||
Pune poezia Saloanele noastre pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |