Ce iures fara de zvon! Ce cantec cu vine de aur printr-insul si totusi ca un prohod de monoton
Ca un alai, ce taie lanul cu maci de mai, si chiot de sarbatoare cuprinzatoare.
In mine o veselie s-a zamislit
Si a sarit: si ma taraste cu ea de mana; si ma alearga ca un copil; si ma priveste, ca o batrana; si-mi spune:
"Gandul, alunga-ti-l!" - Pluteste? Merge? (O fi vreo zana!)
Ce veselie fara tipar! Aschii de umbra si de clestar: boare de vara, cu gust amar; mi-e sprinten pasul dar tot mai rar!
Ce veselie! Parca-i o spuza! Imens, un zambet, dar fara buza (fara de forme, fara de sens, fara de chiag) ca o meduza!
E o veselie care ma soarbe!
E un cires imparatesc,
ce-l cresc, il leagan si din mine fara-ncetare il nutresc.
Si-n freamatul lui cresc, stau sus prin crengi si poposesc stau ganduri oarbe.
E-o veselie ca de pamant! E-o veselie fiindca tot sunt: fara lumina si fara zare, o bucurie de insamantare, de soare mare, de ploaie tare, de incrucisari de roti de care
E-o veselie fara de scrum, o veselie de volum, de umbra lunga si de drum; (fara de vis, fara de dor, fara de gand!)
E singura veselie pe care n-o port plangand.
|