Acelei care va veni

Vazusi lumina zilei — tu, alba ca si-o zi?
Si ce nebune vanturi spre mine te pur tara,
Ce barca ratacita te-aduse pan-aci?
De ce plecasi din tara, in care palmierii
Tremuratoare umbre isi culca pe nisip?
Nu-ti fu de-ajuns pustiul cu lacrimile serii,
Si nu gasisi pe-aiurea sa-ti plimbi frumosul chip?
Or nu stiusi ca-n tara la mine
Nu-s nici canturi,
Nici flori de lamaita?
Amantii si-au vandut
Orgiilor,
Si corpul,
Si sfintele avanturi,
Si-azi totu-i mort si putred in carcera de lut!
. . . . . . . . . . . . . .
Cu maini subtiri si albe, ca mainile de sfanta
Pictata pe-un perete de templu bizantin
Si ochi patati de-otrava privirii ce-nspaimanta —
Ochi verzi ca apa moarta
Si morti ca negr ul spleen —
Venisi, aducatoareo de cantec si lumina,
Sa-mi usurezi povara fatalului Calvar,
Sa-mi recladesti o lume cu-o bolta mai senina
Si sa ma smulg din gheara supremului cosmar
Da-mi mana dar si du-ma cu tine,
Du-ma-n tara

In care palmierii — stapani peste pustiu —
Cu bratele deschise ne vor primi-n Sahara
Iubirilor nascute din goluri de sicriu!