Celei care minte

Iar in covorul din perete ca si-ntr-o glastra am infipt
Trei ramuri verzi de lamaita
Si-un ram uscat de-Eucalipt.
Dar iata,
Bate miezul noptii
E ora cand amantii,-alt’data,
Sorbeau cu-amantele-mpreuna otrava binecuvantata
Deci vino,
Vino si desprinde-ti din pieptenul de fildes parul,
Infinge-ti in priviri Minciuna
Si-n caldul buzei Adevarul
Si spune-mi :
Dintre cati avura norocul sa te aiba-asa
Cati au murit
Si cati blesteama de-a nu te fi putut uita?
Eu stiu c-ai sa ma-nseli chiar maine
Dar fiindca azi mi te dai toata.
Am sa te iert —
E vechi pacatul
Si nu esti prima vinovata!
Deci nu-ti cer vorbe-mperecheate de sarutari,
Nu-ti cer sa-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la altii,
Ci tot ce n-ai spus nimanui.
Si nu-ti cer patima nebuna si fara de sfarsit,
Nu-ti cer
Nimic din ce poetul palid
Cerseste-n veci de veci, stingher,

Voi doar sa-mi schimbi de poti o clipa
Din sirul clipelor la fel,
Sa-mi torni in suflet infinitul unui pahar de hidromel,
In par sa-mi impletesti cununa de laur verde
Si in priviri
Sa-mi impietresti pe veci minciuna ne prihanitelor iubiri.
Si-asa tacuti —
Ca doua umbre, trantiti pe maldarul de flori —
Sa-ncepem slujba-n miez de noapte
Si maine s-o sfarsim in zori!