pictorului G. Patrascu
Stofe vechi, o mandolina,
Un Cézanne si doi Gauguin,
Patru masti de bronz :
Beethoven, Berlioz, Wagner, Chopin,
O sofa araba, doua vechi icoane bizantine,
Un potir de-argint, mai multe vase vechi de Saxa, pline
Cu mimoza, tamburine spaniole, lampioane
Japoneze, trei foteluri cu inscriptii musulmane,
“Fleurs du mal” legate-n piele de Cordova,
Si pe pian :
Charles Baudelaire si-alaturi Villiers de l’Isle-Adam
Toate sunt ca si-altadata
O, bazar sentimental!
Toate sunt ca la plecarea mea — dantela si cristal
Si cu toate-acestea, cate tocuri nu-si lasara for ma
Pe covoarele-ti bogate de Buhara?
Si-n enor ma
Ta colectie de patimi, cate buze nu-ncercara
Sa-ti transcrie madrigaluri
Pe obrajii tai de ceara?
Cate tragice-nceputuri nu sfarsira-n simfonia
Muta-a lacrimilor?
Cate nu pierira-n vesnicia
Inutilului?
Caci noaptea cea dintai fu cea din ur ma,
Iar dorinta ta nimicul — si nimicul nu se curma!
Stiu ca m-asteptai pe mine
Iata-ma, sosesc si-ti zic :
Te-ntalnesc intaia oara Tot ce-a fost n-a fost minic,
Minte-ma din nou Aprinde lampioanele Coboara
Transparentele Da-mi calmul si colorile de seara
Da-mi si buzele, si ochii, si
“Les fleures du mal” la fila
Trei sute treizeci si noua: “La mort des amants”
Dar mila
De amantii tai ce-asteapta pe trotuar plecarea mea
Ma-ntr upeaza-n cel de-alt’data si
Pe-araba ta sofa :
Cantece-n surdina,
Gesturi,
Umbre,
Flori,
Et caetera!
|