La poarta celor care dorm

Esti obosit — se vede
Ce dr umuri prafuite
Batatorisi, sarmane cercetator prin stele
De frumuseti bizare si armonii smintite?
Tu, ce-ti tarasti scheletul prin fata portii mele,
Ce nu gasisi in viata asteapta sa-ti dau eu.
Vezi poarta-aceasta verde?
E poarta mea
De vrei
Sa-nveti si tu povestea aleilor de tei
Sub care zac tacute parerile de rau,
De vrei sa-i stii pe nume toti mortii ce-mi hranesc
Cu trupul lor pamantul gradinii,
Si de porti
Si tu ca altii-n suflet respectul pentr u morti,
Opreste-te la poarta si bate de trei ori
. . . . . . . . . . . . .
Bine-ai venit!
Priveste ce tei batrani umbresc
Pe cei culcati sub stratul de iarba si de flori!
Si ce miros de viata!
Si teii, ce parfum
De sanuri decoltate imprastie pe-alee —
Or, tu cunosti parfumuri de carne de femeie.
Nu?
Parc-ai fi in parcul vreunui castel regesc
In care se serbeaza orgiile de seara —
Cei morti sunt inauntru, iar vii sunt pe-afara!
Pe cati grabiti ca tine nu i-a oprit din drum
Gradina mea!

Priveste-i aleile de-aproape —
Nisipu-i praf de aur, si-n frunzele de tei
Verzi stofe de matase s-ascund ca si sub pleoape,
Nu flori, ci ochi
Priveste-i
Nu sunt si ochii Ei?
. . . . . . .
Si-acum mai pleci?
Raspunde-mi, sarman cercetator
De frumuseti bizare si ar monii smintite —
Tu, ce batusi in viata la poarta tuturor
Si nu-ntalnisi in cale decat porti zavorate!
Iar cantaretul care plangea, strangand la san
Chitara cu trei strune, raspunde :
— Nu
Raman!