Moartea amantilor

Vom vorbi-mpreuna de rau sau de bine
Rudele si-amicii
Care-au sa ne-ngroape
Cu “rouge-feu” pe buze
Si “noir-mat” pe pleoape?
Cine-o sa ne-ntrebe, ce-am facut in viata?
Cand sfarsiram piesa?
Dis-de-dimineata,
Sau in miezul zilei,
Sau mai pe-nserate,
Sau cand bate toaca, noaptea jumatate?
Cine-o sa ne-ntrebe cine-am fost?
Si cine
Va-ntelege-n fine, ca Tu cu Mine
N-am fost decat niste anonimi
Si-n lume
N-am plans niciodata si-am facut doar glume
Cine-o sa ne-asculte — curios sa stie —
Cum isi schimba-amantii proza-n poezie?
Si cine-si va-nchide ochii de rusine
Ca-i vecinul nostru?
Cine? Cine? Cine?
Doamne!
Fa ca-n groapa vecina cu noi,
Nu cumva copita plina de noroi
Sa ne strice somnul
Si sa ne destepte
Ca s-o luam “da capo” tot pe-aceleasi trepte
Fa sa intre-n groapa, ce ne-a fost mai drag —

Poarta fara gratii,
Casa fara prag,
Gura fara lacat
Si inima, fara
Ornic, sa ne-o schimbe ora dupa ora!
Si mai fa sa intre si dragostea noastra —
Dragostea de maine cu “semn de-ntrebare”
Fiindca a treia groapa, mai are-o fereastra
Deschisa spre soare —
O unica si postuma consolare
Pentru toti amantii morti de sur menare!