lui Perpessicius
Octombre-a zugravit pe cer,
Cu nori de-argint, de plumb si de otel,
Tavanul unei cameri de hotel
In care s-a-mpuscat un pasager
Miroase-a igrasie
Din tavan,
Bucati de tencuiala-ncep sa cada
Octombre-si varsa ploaia rece-n strada
Si pasageru-si spala rana in lighean
In varful unui plop, o cioara,
Sau poate palaria neagra din cuier
A pasagerului ce-a vrut sa moara,
Intreaba vantul :
— Cat mai e pana la cer?
Si, dupa cateva minute de tacere,
Por neste-n zbor, din plopul desfrunzit,
Spre cimitirul din apropiere
. . . . . . . . . . . . .
Probabil pasagerul a murit!
|