De cind te-astept!
Sint ani
Si anii ce lungi iti par cind n-ai cu cine
S-asculti ciudatele romante ce pling viorile-n surdine
Si violetele apusuri ce triste-ti par cind n-ai cui spune
Ce-nfiorari plutesc in zare
Si-n plinsul celor patru strune!
..
Te-am asteptat la-ncrucisarea potecilor pe care-alt data
Multasteptatele amante soseau grabite sa-si sarute
Amantii,
Ce-asteptau in umbra, tacuti ca niste statui mute
Si cite primaveri, de-a rindul, castanii rosii nu-mi vestira
Ca nimeni n-a trecut pe-acolo
Si-n zare nimeni nu s-arata!
Te-am asteptat pe tarmul marii--
Pe tarmul nalt ca si terasa
Castelului regesc pe care un print si-ar astepta mireasa
Dar valurile, stiutoare de soarta celor ce pornira
Spre tarmul unde stam de straja,
Cind le-ntrebai ce stiu de tine,
Imi spusera c-astept zadarnic
Si azi viorile-n surdine
Ce-mi pling ciudatele romante
Mai trist de cum le plinse ieri,
Par lacrimi picurate-n cupa netalmacitelor dureri