Octombre

In parcul presarat cu statui
De Nimfe,
Fauni
Si Silvani,
De-a lungul celor trei alei
De plopi,
De tei,
Si de castani,
Pe bancile vopsite-n verde
Si pe nisipul galben sters,
Multicolorele covoare de frunze vestede s-astern
In ritmul vintului de toamna,
Ca-n ritmul unui ultim vers -
Un vers cu care se sfirseste un cint
Dintr-un Poem etern.

Octombre -curtizana pala, cu obraji fardati
Si buze supte -
Octombre -amanta celor care pornesc
Sa nu se mai intoarca -
Octombre-a poposit in parcul cu-alei cotite
Si-ntrerupte
De visatoarele bazinuri,
Pe-albastrul carora -o barca-
O frunza vesteda si-asteapta intirziatele surori
O!Nentrerupta disonanta de schingiuiri
Ce-ti da fiori !
O!Nesfirsitele regrete abia soptite !
Cine trece
Prin parcul presarat cu statui,
De-a lungul celor trei alei,
Se-nduioseaza ca de plinsul idolatrelor femei !

Si-n parcul unde alta data veneau Boemii sa-si astepte
Necredincioasele Boeme -
Acelasi parc ce-ti pare si astazi
O fila rupta din romanul nemuritorului Murger -
Isi pleaca bratele uscate
Precum prin albele spitale
Isi pleaca bratele bolnavii ce pling -
Si nu stiu pentru ce

Si-n timp ce vintu-i smulge fardul
Si-l spulbera in largi spirale,
Octombre -curtizana pala-
Coboara ultimile trepte !