lui Nicu Budurascu
Pornind din Lotr u spre Cornet,
Soseaua urca-ncet incet
Tinandu-se parca de mana
Cu linia ferata,
O vecina,
Ce-i pare totusi o straina,
Fiindca nu seamana cu ea,
O biata batrana sosea
Banala —
Dar nationala!
Soseaua urca-ncet, ca de-obicei,
Proptindu-se doar in copacii ei
Urca tacuta
Si timida
Ca o omida
In timp ce linia ferata
Urca tipand,
Parca-ar fi beata,
Ca si locomotiva “Malaxa”,
A unui tren de marfa,
Care —
Pornit din Piatra-Olt
Spre Turnu-Rosu —
Cand da cu ochii, pe sosea,
De cate-o tarancuta
Cam prostuta,
Crezand ca-si poate bate joc de ea
Tipa sulemenindu-si cosul
Cu fumul negrilor carbuni,
Ca o cocoana din elita
Cu ochii plini de dinamita
Scapata dintr-o casa de nebuni.
Doar Oltul — apa blestemata —
Nu vrea sa urce niciodata,
Nici cu soseaua demodata,
Nici cu moderna linie ferata
El singur, saltaret, coboara
Spre Dunare —
Dunarea noastra
Cu apa multa
Si albastra
Si coborand —
Iarna sau vara —
Surade fredonand la fel
Ca orice egoist rebel,
Acelasi vesnic menuet
Discret,
Pe care nu-l danseaza decat el!
La fel si-n viata
Uneori —
Daca te urci
Sau te cobori —
Cu-aceeasi ura te privesc ai tai,
C-asa suntem cu totii —
Oameni rai!
Si-oricare-ar fi cel care urca —
Dusmani
Sau prieteni —
Toti il spurca
Iar cand, intamplator, coboara,
Toti il omoara!
|