lui Ion Marin Sadoveanu
Carte —
Sora mea cea buna,
Din ce sfanta-mpreunare
Te trezisi la mine-n casa
Intr-o noapte fara luna,
Cand,
Cu coatele pe masa,
Obsedat de-acelasi vesnic
Si suspect semn de-ntrebare
M-afundam in intuneric,
Ca un muc de lumanare
Intr-un sfesnic?
Carte —
Sora mea-nteleapta
Si cuminte,
Spune-mi, cine
Ma sorti frate cu tine
Intr-o noapte fara luna,
Cand —
Pe-aceeasi cale dreapta —
Ne treziram impreuna,
Mana-n mana,
Ca-ntr-un raft de librarie
Unde numai dracul stie
Ce te-asteapta?
Carte —
Sora de betie,
De extaz
Si nebunie —
Magica bijuterie
De cuvinte
Si imagini
Mazgalite pe hartie
Cine te-mbranci spre mine
Sa te vinzi fara r usine,
Ca femeile pe bani?
Carte draga,
Nu stiai
Ca — oricine-ai fi —
Tu n-ai
Decat trei sute de pagini
Iar eu,
Trei sute de ani?
|