In poarta curtii unde m-am oprit
M-a-ntampinat un zarzar inflorit —
Un zarzar alb, ca parul meu incaruntit!
Si-n pragul portii-n care am batut
Un buldog negru m-a recunoscut
Si m-a latrat ca un salut de “bun venit”
In poarta casei tale-n care
M-ai gazduit intamplator,
Cand nu eram decat un calator
Batut de vant si mangaiat de soare,
M-am regasit ca-n prima zi, cand tu
Imi repetai cuvantul : “Nu” “Nu” “Nu”!
Si-ti ascundeai in palme ochii plini
De ura
Si ne-ncredere-n straini
Dar cand am vrut sa plec —
Ca un zevzec —
Tu m-ai oprit
Cu graba unui gest nebanuit,
Si-n gura ta cuvantul “Nu” s-a transfor mat
In alt cuvant,
Cuvantul “Da” —
Un “Da” sonor si-adevarat
Pe care-l auzeam asa
Intaia oara-n viata mea!
Dar ce pacat ca n-am putut
Sa-l ingrijim asa cum am fi vrut!
Caci intr-o zi cu ploaie
Si cu vant
Cuvantul “Da” se-mbolnavi
Si-apoi, muri,
Cum moare-n gura-orice cuvant
Cand nu-l mai poti macar sopti!
Dar astazi, dupa sapte ani,
Cand mortii-si schimba locuinta,
Eu, care mi-am pastrat credinta
In zeii nostri subterani,
Ma-ndrept spre ei — cu voia ta —
Si-i rog fr umos
Sa-nvie pe defunctul “Da”,
Cum a-nviat pe vremuri si Cristos!
|