lui Liviu Rebreanu
Cohorta amintirilor rebele
A poposit in fata casei mele —
Si-n poarta casei mele a batut
Un tanar blond, cu sulita si scut
De teama amintirilor rebele
M-am hotarat sa ma cobor in mine —
Sa-l regasesc pe cel ce-am vrut sa fiu
Si mortul sa-ntregeasca pe cel viu!
Si-am coborat
Dar m-am gasit strain
Ca-ntr-un cavou de templu bizantin
Cu funerare vase de argila
Si zidurile umede si pline
De sfinte si fecioare bizantine,
Ce ma priveau cu dragoste si mila
Cum ma cobor tot mai adanc in mine,
Tot mai strain de cel ce-am vrut sa fiu
Pe lespezile umede, sfintite
De lacrimile planse pentru mine,
Sandalele-mi profane rasunau
Ca niste sarutari inabusite
Si frescurile, mute, suspinau
Ca-n clipa despartirilor grabite —
Si frescurile mute, bizantine,
Pareau pictate si-ncrustate-n mine!
Un tanar blond, cu sulita si scut,
La poarta casei mele s-a oprit
Si-n poarta casei mele a batut,
Ca un strigoi in poarta monastirii
In care toti calugarii-au murit
. . . . . . . . . . .
Ce dureroasa-i clipa regasirii
Cu cel ucis de propriul tau cutit!
|