lui Stefan Petica si Iuliu Savescu
Noi suntem morti de mult
Voi ne-ati uitat —
Si ne-ati uitat ca nu ne mai vedeti.
Dar noi din umbra negrilor pereti
Adeseori iesim sa va-intalnim,
Si-n visurile noastre retraim,
Ca si-n viata,
Cate-un vers ciudat
Din marele Poem, pe care voi
Ni l-ati platit cu bulgari de noroi”
Noi suntem morti
Si totusi, cand pornim
Spre lumea voastra — lumea celor vii —
In negrul gol al craniilor reci,
Noi,
Ca si voi,
La fel simtim
Vibratiile-acelor armonii
Ce-nsufletesc tacutele pustii
In care voi ne-ati ingropat pe veci!
Noi
Multilor ce nu ne-au inteles
Le vom ier ta — caci suntem morti acum.
Iar celor ce pasesc pe-al nostr u drum
Le vom fi frati!
O! fratilor, cantati —
Caci noi de-aci din groapa v-ascultam!
Cantati frumosul ingropat de-acei
Ce n-au putut sa-l re-nvieze-n vers,
Cutreierati intregul Uni vers,
Si-n cantecele voastre ingropati
Toti vechii Zei!
Iar maine-n zori, de-o fi sa ne intalnim
Pe-albastrele carari, de unde azi
Noi va privim —
O! Maine-n zori, de-o fi sa ne-ntalnim,
Va vom primi cu bratele deschise,
Si-oblajii vostri,-adeseori scuipati,
I-om saruta —
Caci voi ne sunteti frati!
|