Tu esti ce n-a fost inca oul din cate
Oua vor mai fi,
Tu esti bazar ul de surprize pentru
Amante
Si copii,
Esti simetria maritima
A doua stridii-mpreunate,
Esti frenezia unui zero
Prins in contururi crenelate,
Esti taina primelor mistere,
Himera primului cuvant,
Esti spasmul
Lenea si dezgustul
Netalmacitului avant
Cand panglicele te-nfasoara
Intr-un simbol de veselie,
Parca esti capul lui Othello
Cand e bolnav de nevralgie!
In burta ta
Cea mai superba din pantecele care mint,
Am strecurat in perspectiva
Trei trepieduri de argint,
Trei madrigale inutile din
Patru puncte cardinale,
Trei bibelouri musulmane
Cu Vagi culori orientale,
Trei masti de bronz sculptate-n stanca:
Mozart, Beethoven si Chopin
Si trei flacoane cu miresme
Occidentale de Guerlain
In burta ta,
Cea mai superba din burtile de ciocolata,
Am strecurat trei tamburine,
Trei stampe
Si-un pachet de vata,
Volumele lui “Pirandello”
“Les fleurs du mal”
Si-apoi in van
Am strecurat si trei mimoze,
Patru foteluri
Si-un pian!
Si te-am purtat ca pe un rege
Prin Lesbos
Roma si Corint,
In iahtul nou cu trei catarguri
De alabastru si argint.
Si te-am impodobit cu panglici
De roz,
De bleu,
De violet,
Ca sa pricepi atunci prin tine
Simbolul unui triolet.
Voiam sa te ofer Rozinei, cucernic
In iubire, ca o
Suprema jertfa de sperare
Extras din cupe de cacao!
Dar deodata in tacerea de spectru verde
A agatei
Un matelot tusea la prora
In do majorul Traviatei
Caci te mancase el, tiranul, crezand ca esti
Ca alte oua!
Era in anul una mie si noua sute doua-si noua!