E poate cea dintii scrisoare a ei;
Un scris marunt, nervos si chinuit,
Un peisaj de toamna-ntrezarit.
De la un geam, paienjenii de ploaie :
b, d, f, h, k, si t se-ndoaie
Ca niste plopi stingheri
Si-ntregul scris,
Rind dupa rind,
iti pare-un sir de trepte de granit
Pe care nu le urci decit in vis
Si le cobori plingind
Ce poate fi
Mai plina de etern si infinit
Ca cea dintii scrisoare a unei femei !
Si-i poate cea dintii scrisoare-a ei,
Scrisoarea ce-am primit
O recitesc si parca nu-nteleg De ce - necunoscuta pentru mine Necunoscuta-mi cere s-o aleg Tovarasa supremei Sybiline.
O recitesc si parca-as vrea sa-i scriu : Simpatica necunoscuta,
Tu,
Ce nu cunosti sentinta prea tirziu, Nici stavila celui din urma nu,
Cind toti necunoscutii sunt la fel,
Cind el e-n toti
Si toti ceilalti in el,
Si-n toti traieste-acelasi prefacut ? .
De ce te-ncrezi in cel pe care-l vrei Sa fie-asa cum n-o sa poata fi ? Scrisoarea ta : Capricii de femei, Raspunsul meu : Do, mi, sol, fa, do, mi
|