lui Aron Cotrus
Ce romanesti sunt astazi casutele din Schei!
Sunt vesele si albe si curate —
Si totusi, altadata, ce triste si-ncruntate
Te-ntampinau aceste casute stramosesti,
Prin care tarancutele minore,
De teama slujitorilor domnesti,
Isi ascundeau panglicele lor tricolore,
Caci zbirii stapanirii din cetate,
Cand navaleau in Schei sa-si incaseze birul,
Le despuiau de salbe,
Inele
Si cercei;
Si le-aruncau pe toate, aproape goale,-n ploaie,
Ca sa-nmulteasca crucile din cimitirul
Bisericutii Sfantul Niculaie
Asa era pe vremea-aceea-n Schei
Cand zbirii stapanirii din cetate
Vanau doar pungi de aur
Si femei
Dar bunul Dumnezeu, care veghea
Cu ochiul sau triunghiular de peruzea,
S-a maniat de-atata rautate
Si-atunci, toti zbirii din cetate,
Cat ai clipi din ochi, au disparut
Brasovul n-a mai fost cetate
Si-n Schei dreptate s-a facut —
Dr eptate sfanta, pentr u lumea toata —
Asa cum nu se mai facuse
In Schei de nimeni niciodata
Dar daca atunci, in Schei, s-au petrecut
Minunile pe care le-ati vazut,
In Schei ramane totusi si astazi, neschimbat,
Un nume vechi,
Un nume de mare Imparat,
Pe care, Dumnezeu chiar — daca-ar vrea
Sa-l schimbe —
Dumnezeu nu l-ar schimba!
De-aceea “Imparatul Solomon”
Din firma carciumii cu-acelasi nume
A renuntat la sceptru si la tron
Si-n carciuma din Schei, plina de lume,
Inveseleste si-astazi la fel ca-ntotdeauna
Perechile de tineri — drumeti indragostiti —
Clienti care se-mbata cu bere si cu glume,
In timp ce lautarii le miorlaie-n urechi
Refrenul nou al unei romante de sezon,
Ce nu-i decat refrenul romantei foar te vechi,
Pe care-o stiti cu totii —
Romanta vietii noastre,
Cu “banca solitara“.
Cu “brazii”
Si cu “luna”!
|