Spre insula enigma

Adio, cabareturi
Adio, dansatoare
Adio, ciocnet de pahare
Adio, tot ce-a fost
Adio!
De-acum, pornim
Pornim din nou
Por nim!
Si-n ur ma noastra, marea
Isi impleteste respirarea
Cu al sirenelor ecou —
Eternul nostr u semn de intrebare!
Iar mai tarziu
Sarmnul port
Abia-si mai lamureste-n zare
Contur ul alb,
Ca si-un cavou
Din care mortii-ncep sa-nvie!
Si bricul nostru-i primul mort
Care-a-nviat,
Invesmantat
In alb,
De sus si pana jos,
Ca si Cristos!
Suntem departe —
Da depar te!
Si vantul marii ne saruta
Pe frunte,
Pe obraji,
Pe gura

Si parca ne cunoaste, vantul —
Cu nevazutele lui brate ne-arata dr umul
Si ne-nvata
Sa ne ferim de sfatul zarii,
Caci zarea-i vesnic prefacuta
Si-apoi ne lasa cand pricepe
Ca noi i-am talmacit cuvantul!
Plutim spre rasaritul lumii,
Plutim spre prima dimineata!
Si bricul alb
Sfasie-n doua covorul apelor albastre,
Lasand in urma lui o dara de spuma creata,
Ce se-ntinde
Ca si o punte nesfarsita,
Pe care sufletele noastre
Se vor intoarce-acasa-n ziua
Cand uraganele ne-or vinde!
Si-asa, pluti-vom toata ziua
Si-asa, pluti-vom noaptea toata
Si-asa, pluti-vom vreme multa —
Caci “prea multa“ nu e niciodata,
Cand ne-ndreptam spre “Insula enigma“,
In care nu stim nimeni inca, ce va fi —
Dar stim cu totii ca-ntr-o buna zi,
Noi, cei nascuti din tata-n fiu navigatori,
Vom acosta la randul nostru-nvingatori
Si-atunci —
Stapanii Marii Negre noi vom fi!