Cand Prometeu te-a smuls din mana atotputernicului
Zeu, imbogatind cu-o jertfa noua altar u-arhaicelor mituri,
el n-a stiut ca — drept rasplata — in urma lui, alt Prometeu
ii va reduce sacrificiul la o cutie de chibrituri
Desi-ai ramas acelasi vesnic, nu esti acelasi niciodata si
nici nu porti acelasi nume cand construiesti sau cand dis-
trugi sau cand — traindu-ti mostenirea fatala si ne’nduple-
cata — presari in urma ta blesteme sau faci sa ti se-nalte
rugi
Nu esti acelasi niciodata
Nici cand despici copacii-n doua, nici cand patrunzi din
casa-n casa, amenintandu-ne avutul, si nici cand — stransi
in jur ul vetrei — ne dai ades prilej si noua sa stam de vorba
cu bunicii, cu mortii scumpi si cu trecutul
Si totusi tu esti deopotriva si cobea noastra, si norocul.
Si-oricare-ar fi vointa Celui-de-Sus, te binecuvantam, desi
din darurile vechii mitologii tu singur — Focul — nu ne-ai
fost dat de bunavoie si-a trebuit sa te furam
|