Dupa fiecare act al tragediei, tu cobori banal ca o corti-
na, si din spasmul agoniei de lumina imprumuti aspecte noi
monotoniei.
Intunerec Intunerec Intunerec!
Cu vesmantul tau de doliu sau de gala, tu-nfratesti o
noapte boreala cu orchestra unui dirijor isteric
Tu unifici adevarul cu minciuna, tu amesteci frumusetea
cu uratul si-ntregesti prezentul cu trecutul, cand nimicul si
cu totul faceau una
Ca o pleoapa obosita, sub povara unei lacrimi incrustate
intre gene, tu te-nalti si te cobori alene, alternand asfaltul cu
Carrara!
Intunerec — frate bun cu nebunia, cu iubirea, cu pacatul
si cu crima — tu esti ritmul infinitului si rima, ce ne legi in
somn cu vesnicia.
|