Imperativa si sonora ca un final de tamburina, cand
fulgerele vagabonde te prind si-ti sfasie vesmantul, cobori
spre noi, cu lacomie pagana, calda si felina a unor buze
patimase, ce-ar saruta intreg pamantul
Pe-acoperisurile rosii, destepti orchestrele stridente —
alarma ftizicelor goarne si tusea tobelor gripate — in ritmul
carora, pe strada, trec nesfarsite regimente, ce smulg aplauze
compacte si aclamari halucinate.
Pe zidurile vechi de case si pe trotuarele murdare, presari
miresmele aduse din necuprinsuri fara paza, si sub cupola
cenusie, fiinta ta multipla pare un gest de Arhiereu ce iarta,
si-n urma binecuvanteaza.
Padurile batrane-si casca spre tine gurile-nsetate, iar
campul rascolit de oameni si rumenit adanc de soare
te-nghite lacom
Si de-a lungul soselelor kilometrate, tu pari un sir de
caravane ce duc Saharei de mancare.
|