Fara hotare-i dorinta unui eu mohorat sa--si mutileze corpul, sa-l injoseasca, dupa cum altadata-l indeamna sa cineze nu de pe-o masa, ci de pe o stea, ca lumina sa-i vina printre tacamuri pe fata,
in ochi si in gura. Glasul meu interior si-a devorat bratele pana la umeri sa-ncapa-n tunelul acesta cu labe si bot.
insfacare si sfasiere e ceea ce ieri era stingere cu mana si mangaiere.
Numai paraul de munte m-ar intelege, paraul macelarit de copii inalti
umbland desculti prin apa si cladind stavilare din piatra de mica. Nici moartea nu m-ar trage mai violent in jos decat meteoritii acestei tristeti.
Ca prin deschizatura unei usi se-arata Venetia vazduhului seara: un canal de azur
sau luneta unei arme? N-ar nevoie de ea, vanatul
e mult prea aproape, si cuvantul aproape nici nu e indeajuns de cetos
pentru a spune chiar totul. Printre coltii cainelui, printre stanci, iata orasul acesta stralucind ca un os si-n timp ce cainele-si inalta privirea catre Dumnezeul lui, in ochii lui eu insumi ochii mi i-am deschis, -aceasta seara e o gondola ciumata
aruncandu-si mortii in apa, acest vis e un golf italian,
acesta care se impleticeste e stapanul meu, incep sa-l vad, acest intuneric e un albastru vechi de un an.
|