Un tanar (nu l-ati mai vazut ?),
ochelarii-n rame de baga,
umil si tandru sub parul lui fenomenal,
cum cineva i-ar fi asezat pe crestet un animal de aur
si-acum imbratisandu-si sub pelerina de ploaie violoncelul,
o lebada uriasa, de lemn
si-acum sarutand diapazonul
si-acum regretand acesti pereti indepartati ai lumii.
El e toamna, un baiat e toamna,
ochelarii-n rame de baga,
El e toamna, un baiat e toamna,
umil si tandru purtand pe crestet un animal de aur,
El e toamna, un baiat e toamna,
sarutand diapazonul,
El e toamna, un baiat e toamna,
imbratisand o lebada de lemn.
Fiinta lui se desface-n
fiinta mea ca un sul,
ca numarul 800 in numarul 1,
eu nu o pot vedea decat pe masura mea,
clar ea e uriasa.
Precum in propriul marsupiu, cangurul.
Precum lumina
primelor corpuri
ceresti inainte de amurg
poate rani intreaga imagine a zilei.
Precum cuplul oglindindu-se in bazinul mortilor.
Precum focul vazut printr-un perete de apa.
Precum caisul in samburele amar.
Precum defunctul e spatiu, nu spatiul din el e defunct.
El e toamna, un baiat e toamna,
ochelarii-n rame de baga,
El e toamna, un baiat e toamna,
umil si tandru pe crestet purtand un animal de aur,
El e toamna, un baiat e toamna,
sarutand diapazonul,
El e toamna, un baiat e toamna,
imbratisand o lebada de lemn.
|