In parcuri frunza cade aramie Pe pajisti unde ieri zimbise mai. Si in avuzuri luneca pustie Pe apa-n care dorul ti-oglindeai. Azi singur al paunilor alai Mai infloreste pacea din gradina, Iar eu, simtind zapezile ce vin Si presimtind durerea ce-o sa vina, Rechem in tari de geruri si de chin Uitarea ce durerile alina.
Pierduta e a verii frenezie, Dus, Pan suflind in trestie de nai, De-acum sa sune dulcea melodie A toamnei Trista inima, ce n-ai Iubitele pe care le visai, Priveste cum apare de senina, Prin seara-n care ninge aur fin De foi ingalbenite de lumina Cu usurinta unui zbor divin, Uitarea ce durerile alina.
Din departari in departari adie Cum, in amurguri, zurgalai de cai Rasuna, pier si tremura si-nvie, Nostalgic, pe un drum care-l uitai O, suflete bolnav al meu, ce ai ? E ca o raza calda de lumina in tara peste care norii vin S-arunce umbra, jale si ruina, Si e prin ceata vesnicului spleen Uitarea ce durerile alina.
O, toamna, fie voia ta, regina, Tu, care faci din trandafir un spin, Tu, ce pe codri de-aur prinzi rugina, Tu, ce-ai sadit alaturi de suspin Uitarea ce durerile alina.
|