E-n mine-o herghelie de armasari. Sunt unii
Mai albi ca spuma-nvoalta, zvarlita-n vant de mare,
Mai albi decat e coama Licornei legendare;
Sunt altii, fara pata, mai negri ca taciunii.
Toti incordati asteapta si ranchezand, nebunii,
Bugeacurile vremii sa le despic calare.
M-astern cu ei campiei, dar prabusit in zare
Ma ridic iar; mai aprig sub nepasarea lunii
M-arunc stapan pe altul; ma-ntunec in pustie
Si voi urla naprasnic in linistea tarzie,
Cand calul cel din urma va necheza spre stele:
Tovarase, cu mine in moarte o sa sari,
Tu, cel mai fara margini al sufletelor mele!
— E-n mine-o herghelie de falnici armasari.
|