Biserica de altadata, ce ctitor mi te-a scos in cale
Cu zarzarii din curtea veche napadita de urzici,
Sub coperis lasat pe-o rana, la margine de mahalale,
Sub turnul mangaiat in aripi de raze si de randunici
Cu chipul sters in zugraveala: Matei si Marcu, Ion si Luca,
Evanghelistii de pe vremuri, tuspatru, predica-n pustiu —
Amurgul doar si toamna, singuri, dau sa patrunda prin uluca
Gradinii Domnului, pe care azi credinciosii n-o mai stiu
Biserica de altadata, din nou primeste sa-ti calc pragul
Ca-n noaptea primaverii mele cu zarzarii-nfloriti pe cer.
In somnul vesnic bunu-ti preot de mult si-a lepadat toiagul
Si intru Domnul odihneste batranul sau paracliser.
Stau singur in amurg de toamna azi, singur eu cu patimi
multe —
Si nimeni nu mai toaca seara prin suflet si prin mahala,
Nu-i nimeni sa se roage-n tinda, si taina nimeni s-o asculte
Si la icoane sa aprinda sfant langa sfant, stea langa stea.
|