Tesea cuminte ca intotdeauna
Maria borangicul la razboi,
Si cum prin seara cadeau umbre moi,
I s-a parut intai ca intra luna,
Atat de alb venea. Dar nici o raza
Nu calca mai usor pe talpi de vis —
Si s-a mirat ea: cine a deschis
Larg poarta? — Cand s-a ridicat sa vaza,
I-a nalucit acum ca porumbelul
Ei alb batea din aripi langa ea.
Si cum, sfioasa, fata-l mangaia,
Arhanghelul dezvaluindu-si felul,
Nu s-a temut, nu s-a ferit de dansul
— Cu ingerii se sfatuia de mult -
S-a bucurat spunandu-i: — “Te ascult”.
Arhanghelul tacu, inchis intr-ansul.
Atunci s-a speriat, caci nici un sunet
Nu-i pogora in suflet solul sfant.
Dar a picat ca moarta la pamant
Cand ingerul cu trasnet si cu tunet
A fulgerat, neasteptat, Bunavestire
|