Vuira stanci cazand in rostogol
Si pietre scaparara sub copita,
Cand rasari cu umbra lui, lungita
De-amurg, centaurul pe varful gol.
Cu bust de zeu si trup vanjos de vita,
Se inalta trufas si trist: simbol
Credintelor uitate, aspru sol
Gonind salbatic inima-i ranita.
I se-arcuise fruntea, grea de gand,
Ca bolta cerului purtand taria
Si cu taceri solemne munti umpland.
Privirea lui de stea pastra vecia —
Doar nechezat de iepe-n vai vibrand
Cu surd ecou ii turbura stihia.
|