De ce-ai sadit in satul nostru case
Si garduri vii, carute si plugari,
Cand singuri stam — razesi cu crengi pletoase —
Si-l strajuim de vanturile tari?
Si omului de ce i-ai dat fiinta?
Azi e aici si maine in vecini,
Cand noi suntem un loc si o credinta,
Ai satului — din frunza-n radacini.
|