Acolo unde-n Arges se varsa Raul Doamnei
Si murmura pe ape copilaria mea,
Ca Negru-voda, care descalecand venea,
Mi-am ctitorit viata pe dealurile toamnei.
Prin viile de aur ca banii dintr-o salba
Pe al colinei mele impodobit pieptar,
Inchis-am fericirea in stramtul ei hotar
De nuci bogati in umbra, umbrind o casa alba.
Acolo,-n pacea noptii, pe drumuri de podgorii,
Am mers tacut alaturi de carele cu boi,
Cand neaua lunii ninge pe salcii in zavoi,
Cand sopoteste valea de cantecele morii.
Las altora tot globul terestru ca o minge,
Eu am ramas in paza pridvorului strabun,
Ca sa culeg cu ochii livezile de prun
Cand alb Negoiul, toamna, de ceruri se atinge.
Si tot visand la vremea cand inflorira teii,
Pe cand imbraca tara al iernii alb suman,
Sa deslusesc cum piere trecutul, an cu an,
Pe drumuri departate sunandu-si clopoteii.
Sa stau, pe cand afara se stinge orice soapta,
Privind cenusa calda din vatra mea, de-acum
Si sa aud deodata, cu-nfiorare, cum
Trosneste amintirea ca o castana coapta.
|