Dafni

Cerul diminetii clasic conturat cum e o cupa
De lumina cu argint,
Si in inimi calatoare dorul primaverii dupa
Eleusis si Corint!
Cine va suna talanga turmelor de pe coline
Ca-ntr-un viers de Theocrit,
Si in curte printre dafini va lega — o, Dafni! — cine
Maci de sange pe granit?
Mai traiesc ca altadata zeii vesnici, manastire,
Si zadarnic ai ,
Ca s-o rastignesti sub cruce, o coloana. Sta subtire,
Pururi vie, cu trup nins,
Cu trup neted, cu trup tanar in divina nepasare
Ca pe vremea cand purta
Peste frunte o metopa si o friza pe spinare —
Da-mi, coloana, pacea ta!
Si-nflorita printre pietre, floarea mortii, asfodela,
Ma invata cum sa fiu
Ca sa seaman dupa moarte cu sculptatii pe o stela
Din Cheramicul pustiu.
Iar tu zeu al poeziei, o, Apollo, ma indruma
Ca sa scap biruitor,
Caci in naos, ce patetic, cu durerea-i ma sugruma
Tragicul Pantocrator.