In spate zid de stanca arde-n cer
Pe care torc cununi vulturii.
In fata, pravalita-n golful clar,
Umbrirea verde stinsa a padurii.
Sfintita de oracol si altar,
Piezis o raza taie inserarea.
Si cum coboara caprele si pier,
Cresc clopotei din vreme, ca izvoare.
Lumina peste marmure da maci,
Dar grabnic innoptarea le culege
S trupuri de coloane stau ca magi
Sa-nfrunte visul, veacul sa-l dezlege.
E umbra timpului, pe care sed
Sub Fedriadele nemuritoare.
Teatru, stadiu, temple — nu-i mai vad:
Apollo suna-n mine viers de soare.
|