De-o fi sa fie raiul, sa fie un zavoi
Cu salciile-n muguri si ierburile moi,
Cu miei priori — tot ingeri albi, plapanzi si goi —
Si apa pe sub ramuri sa cante ca un roi
De-albine nevazute ce cata miere-n flori.
De-o si sa fie raiul, sa fie-un lan de grau,
In vantul diminetii sa miste ca un rau,
In soarele de-amiaza sa arda aur greu,
Sa intre-n el arhangheli cu secera in brau
Si umbra lor albastra sa dainuie tarziu.
De-o fi sa fie ralul, sa fie-un deal cu vii,
Cu prune cum e bruma si mere aramii.
De-asupra lui sa zboare cu frunza cea dintai
Un stol de pasari albe vaslind prin zari pustii,
Tipand a toamna lunga ca dorul meu sa-l stii.
De-o fi sa fie raiul, sa fie-un camp de nea,
Sa scanteie zapada aprinsa stea cu stea
Si zurgalai de sanii sa sune-cum suna
In tara mea pe vremuri copilaria mea
Cand toata tineretea, iubire, te-astepta.
|