Fantastic desiradu-si lung umbra din perete,
Se inalta din perne si boala Don Quichotte.
Ardeau ca jarul ochii batranului netot,
Dur se-arcuia profilul sau aprig de erete.
In cusca imbacsita in care, cot la cot
Cu Sancho, cu mojicii, sfarsea pe indelete,
El — ce slavita lupta cu morile o dete —
Spre-amurgul din fereastra se intinsese tot.
Caci dorul sau din urma ii arata prin zare,
Stralucitor de tanar in zale sunatoare
Alt Don Quichotte, mai mandru, de-acelasi vis atras,
Ce, parasind pamantul, si raii toti, si bunii,
Schimbandu-si Rosinanta pe-naripat Pegas,
Cu lancea poeziei lovea in scutul lunii.
|