Priveliste menita sa-mi fie o psaltire,
Intaia mea credinta si ultimul meu scut,
Mosie aurita de-amurg si de-amintire,
Deal albastrit de luna, de dor si de trecut.
Florica, inflorita in mai ca o mireasa,
Tu, care legi in toamna un rod de orice ram,
Intinde peste mine un val de frunza deasa,
Primeste iar la sanu-ti copilul ce eram.
Aleea mi-o deschide cu bratele de mama
Ca sa ma culc in casa din deal, la pieptul tau.
Fii pentru mine sfanta icoana ce din rama
Alina lin feciorul risipitor si rau.
Am ratacit pe piatra cetatilor haine
Si m-am jucat cu anii cum altii zvarla mingi
Tu, numai, pastratoare a zilelor mezine,
Mai poti cu-a lor lumina pierduta sa m-atingi.
Fii pentru regasitul o manastire vie
In care amintirea aprinde lumanari
Si unde, pe o tampla de umbra, reinvie
Ochi cunoscuti, luceferi iesind din innoptari
Nu vezi suind poteca pe dealul din Florica,
Cu ochi de tinerete si par frumos de nea,
Cum trece spre mormantul bunicului, bunica,
Tinand ca ieri de mana copilaria mea?
N-auzi, atat de-aproape, dar parca-n alta tara,
Si rasul meu zburdalnic si glasul ei blajin?
Nu simti sporind dorinta si dulce, si amara
De-a reveni mai iute la cel dintai camin?
Cu ochi de altadata cu degetul pe buze
— Asa cum se cuvine in preajma de mormant —
Va voi urma, curate si albe calauze,
Spre cel mai drag, mai trainic si sufletesc pamant.
|