Amurgul lasase pe ape lungi plete de aur si umbra
Cand ii zariram maslinii si muntii albastri pe cer,
Cand adieri cu mireasma rasinei si algei uscate,
Vestind egeica stanca, vrajira nascare de zei.
In zborul ei luntrea cu panza legase ca pescarusul
O aripa alba de pacea clestarului netarmurit —
Si iata si plaja, paraul sarind de pe prunduri la vale
Cu murmur umbrit de milenii pierind in imense taceri.
Si fete in alb spalau lana in apa curata de munte,
Si una, balaie ca luna, mai mandra ca toate, zambi,
Si glasul melodic imi spuse: — ”De esti preavicleanul
Ulise
Sosit din Troada, la mine, straine, fii bine venit”.
Si glasul tacu ca prin farmec, de parca nicicand nu
sunase.
Dar unde e nimfa Calipso? dar unde, fecioarele ei?
Pasc linisti nemaivisate pe tarmul zarilor clare
Din care vinete piscuri brumate de visuri rasar.
Un nor cu pene de flacari mai falfaie foc pana cade
Departe, ca pasarea stinsa de dor, istovita de drum.
Pe cand izvorand din legende mai vechi decat vremea,
Tacutele stele se duc cu pasi de lumina pe mari.
|