Ma-ntorc ta tine, Arges, o, rau de-odinioara,
Pe drumul de fanete ce fuge printre clai,
Dar unde mai sunt astazi, sa tie-aceleasi cai,
Tustrei copiii veseli, de-atunci, din carioara?
Si unde-i scaldatoarea in care ca un vrac
— Zavoi cu par de salcii si ochi de apa vie —
Schimbai nisipu-n aur, cu varga de magie
A razei pogorate pe cerul porumbac.
De doua ori acelasi nu m-oi scalda in ape,
Caci zilele de-a valma cu valul tau se scurg,
Si vacile baltate de soare in amurg
Nu beau acelasi Arges cand vin sa se adape.
In cipciit, in clopot si-n sopot nencetat,
Alt rau, din clipa-n clipa, te-a zamislit izvorul;
Nebanuit ca dansul ma nase viitorul —
Dar tu te chemi tot: Arges, cu tot: Ion Pillat.
|