Pe-omatul nepatat de pe cearceaf,
In umbra ce se-ncheaga in odaie,
A tresarit lumina ca un praf
Cand si-a deschis pupila ei balaie
Lanterna magica, privind piezis,
C-un singur ochi in frunte, ca-n poveste —
Si glasuri de copii in luminis
De ras curat, tasnira fara veste.
Acolo unde-a fost doar scrumul sters,
Rasare-o lume veche si ciudata.
Scufitei Rosii-i ard obrajii-n mers,
O vezi zorind spre casa de-altadata.
Spre casa alba si cu nalba-n prag
In care o asteapta bland bunica —
Prin fumul vremii, prin trecutul drag,
Mai stau privind cum piere lin fetica.
Zadarnic cerc zavorul ferecat
Pe care tot copilul il descuie
Prin vremi Scufita Rosie a plecat
Si lupul sur mai sta pe cararuie.
|