Drumul lui trezind spirale in repaosul profund,
Cobora cu ochi de sticla, alb ca varul, prin peretii
De calcare unde,-n umbra, alipiti de veci, buretii
Isi miscau padurea vie pe abise fara fund.
Se-afunda incet, cu calmul putrezitelor carene,
Care-si duc in voie marfa, capitani si mateloti,
Pribegind in oceane, fara carme si piloti
Cobora lipsit de bratul asteptatelor sirene.
Si pe cand treceau deasupra, sus, in goana unui port
— Ca un zbor usor de umbre peste campuri elizee —
Caravelele-mpanzite in suflari de alizee
Se-afunda prin intuneric nepasarea unui mort.
|