Pe tarmul Marii Negre, cand in toamna
Si in amurg se parguieste rodul
Luminii pentru tine, suflet, aprig
Spalat de vreme si rotund ca piatra
Rostogolita lung. Pe plaja singur,
Privind in larg, ce cauti? Pentru care
Serbari sosit in ceasul cel din urma?
Tu, pastrator de stramosesti privelisti,
Tu, paznic credincios al altor datini,
Tu, preot la altarele uitate.
Oprit aici, pe un nisip cu spuma
Amarelor milenii si cu vantul
Din veacuri nencepute peste dansul.
Oprit aici: in spate purtand tara
Cu vai pustii, si stepe, si gorgane,
Cu pietre-n slove si mai vechi sapate,
Cu vulturi mari, ghebosi de-atata straja,
Plesuvi de-atat surghiun pe tarmul lumii.
Oprit aici: in fata cu lumina
Amurgului si-a toamnei peste ape
Intaratate imblanzind salbatic
Navalnica lor haita. Singur numai
Cu tine, suflet, urna de argila.
In golul tau mai tremura cenusa
De zei pagani cand valul ce se sparge
Pe imi striga lung: Thalassa!
|