Nascut din tarina spre cer se-avanta
Ca un izvor de ramuri si de foi
Si doru-l mana, norilor, spre voi,
Dar lutul radacina-i inmormanta.
Vioara e — si-n vantul serii canta.
Ce suflet plange in bustean greoi?
Ce gand de aur piere prin noroi,
Cazandu-i frunza, aripa lui franta?
Cand va suna a mortii grea secure,
Atuncea doar, din lemnul de padure,
Din flacari fumul alb o sa invie
Plutind senin pe-al cerurilor larg
Sunt, Doamne, plopul cel legat de glie
Intins spre infinit ca un catarg.
|