Sub bolti de ramuri goale, singur, peste
Cararea desfundata unde care
Cu boi in toamna coborara lemne,
Urc greu priporul printre trunchiuri negre
Ce-asteapta inca mugurii zadarnic.
Sub pasii mei uscat fosneste frunza
Din alte veri si tot aud departe
Cum bate in trunchi mort cioc surd de pasari.
Sus printre crengi cer innorat bolteste
Tot plumb, si-n mine plumb pustiu aduna.
Merg singur, apasat, pe drumul umed
In care urma pasului ramane.
Si trist mi se intipareste-n minte
Obrazul tau mereu, asa cum dorul
Nealinat mi l-a pastrat in suflet.
O clipa-l vad si iarasi mi se sterge
Cu forma pasului lasata-n urma.
De-acuma piere si cararea, numai
Poteca din padure ma imbie
Spre genele poienii. Fara vrere
M-opresc uimit. Esti tu in alb, aievea?
Ba nu, un prun salbatic sta in floare
Si peste groapa iernilor mai cheama
Plapandul chip al tineretii tale.
|