Nod de naparci, serpi vajnici cat bratul si cat cotul,
Trunchi negru de balaur incolacit si rupt,
Ciorchine de soparle — pamantul dedesupt
Surpandu-se, in taina se dezvelesc cu totul.
Dar vraci vicleni cu barba de iasca si de musch,
In nopti cu luna noua plesnindu-i cu nuiele,
I-au inlemnit deodata umflati asa in piele
De le-au ramas sub coaja intaratatii muschi.
Frunzarele deasupra, imbelsugand colina,
Isi leagana seninul cu vantul in vazduh —
Cum sa cunoasca iadul in care trup si duh
Se zbate dezgropata, sucita, radacina?
Stau si privesc la serpii ce scormone-n pamant
Si la pamantul care le fuge de sub pantec
Copaci, mosie, vreme — neindurat descantec
Si eu, cu tot frunzisul si radacina-n vant.
|