Ating cu anii toamna si, precum
Padurea mea din suflet isi asterne
Frunzis brumat pe vestedele perne,
Tot ce mi-a fost strain s-a stins in drum.
Pieri coloarea verii: foc si fum —
Rasar arhitecturile eterne.
Din ramurisul alungat de ierne
Raman coloane trainice de-acum.
M-am despoiat de lume si de mine,
Ca sa-mi gasesc prin jertfa bogatia
In marmora cu-nfiorari senine.
Deasupra turmei ce grabeste-n moarte
Primind cununi de-o zi, eu am taria
Sa-mi hotarasc nemuritoarea parte.
|