Scrisoare

Ce-a licarit stinghera la margine de sat.
Pe-aleea nevazuta se-aude apasat
Unitul pas al tatii si-al mamii mele, pasul
Ce-l auzeam pe vremuri, copil, cand suna ceasul
Culcarii, asteptandu-i sa ma sarute-n pat.
O raza alba ramul din geam l-a dezgropat:
Din umbra mii de ramuri misterios se lasa
Cu crengi catifelate pe pajisti de matasa,
Si bolti de intunerec se farma si se frang.
Ce-a fost adanc in noapte se face mai adanc
Sub arcuri nesfarsite ce tremura-n lumina,
Cand se revarsa luna ca o fantana plina.
Deschid fereastra: pace, parere si pustiu.
Doar inima mi-o roade ceva ca un burghiu
Si o faramiteaza cu fiecare clipa.
Pe iarba cade-o poama, prin frunza o aripa.
Si ma gandesc departe, la tine, la copii,
La moartea tuturora ce vine cand nu stii,
La viata care curge cu murmure de apa